„Carne și vin”. Aceasta a fost tema degustării pe care am organizat-o la Restaurant Bulevard Ploiești impreună cu cei de la Crama Strunga.
Vreau de la inceput să vă mulțumesc tuturor celor ce ați fost prezenți la eveniment și să imi cer scuze celor ce nu le-am putut onora cererile de rezervare. Doar lipsa spațiului suficient m-a impiedicat să o fac.

De ce carne și vin? Păi acum, in preajma sărbătorilor de iarnă, m-am gândit că este o alegere inspirată, ținând cont că pe mesele imbelșugate de Crăciun și Revelion, vor sta negreșit diferite cărnuri, gătite intr-o multitudine de feluri, alături de licori bahice pe măsură.
Mi-am dorit colaborarea cu Ștefan Teriș, un cunoscut somelier in zona horeca. Eu i-am povestit despre alegerile gastronomice, el a venit cu soluția (excelentă de altfel) de a le acompania cu vinurile ce se asortează, vinuri produse de cei de la Crama Strunga

Am deschis cu un starter ușor, doar cât să meargă bine alăturarea unui rose VELIER – Cabernet Sauvignon 2022, vin care ne captivează cu aromele sale de cireșe de mai, fragi și căpșune, cu delicate note de trandafir. Gustul savuros, dar și vioi, intens fructat e subliniat de postgustul prelung.
Am gătit carne de porc și carne de vită la smoker. Știți deja probabil, cei ce mă urmăriți, câte ceva despre acest cuptor special care afumă delicat și coace carne la temperaturi joase, timp indelungat. Am propus spre degustare ciolan și ceafă de porc impreună cu brisket și hammer de vită. Acestea din urmă au fost ținute peste 10 ore in cuptor.

Cu alte cuvinte carne impănată care să se topescă in gură, acompaniată de sosuri de piper verde și brun. Și ce vin mai bun ar putea să meargă la un asemenea festival de carne roșie dacă nu o fetească neagră matură?
Fetească Neagră Barrique 2020. Într-un pahar cu acest vin regăsim aroma și gustul României.

Născut în condițiile unui sezon deosebit de echilibrat pe Dealul Pârjolita, Feteasca neagră 2020 este, cu siguranță unul dintre marile vinuri ale cramei. Feteasca Neagră 2020 barrique este un vin unic, cu o perioada de doar 12 luni de maturare în butoaie de stejar. Asta pentru că s-a dorit o intervenție cât mai subtilă a lemnului și o expresie cât mai pură a soiului în sine.
La acest vintage regăsim toată tipicitatea de soi, cu aromele de fructe negre de pădure (coacăze, afine), de prune, cu gustul fructat și tanini catifelați. Este o simfonie care se continuă în postgustul remarcabil de lung.

Nu puteam termina seara, gastronomic vorbind, fără un desert. Am ales Lava-Cake, prăjiturica aceea plină de ciocolată lângă care am asortat un merlot tânăr, 2022 marca Strunga. Este un vin roșu tânăr, fructat, catifelat dar și plin de forță. Aroma de vișină coaptă îi semnalează prezența în pahar de la primul nas, fiind apoi completată de note de prune, vanilie, ciocolata și busuioc. Gustul intens fructat, extractiv se continuă cu un postgust prelung.
Asta a fost „Carne și Vin”. Evident nu a lipsit muzica bună care spun eu a completat fericit o seară agreabilă de inceput de decembrie.
Și pentru că v-a plăcut, promitem să mai facem!
