Despre carnea de miel
Românii, popor prin excelență crescător de ovine, a trecut de-a lungul timpului la consumul predilect al cărnii de porc. De ce? Pentru că jafurile invaziilor turcești îi lăsau pe țărani și fără oile pe care le pășunau pe aceste meleaguri. Turcii, musulmani fiind, nu consumau însă porc.
Astăzi, știu, consumul cărnii de oaie e aproape prohibitiv din pricina prețului. Totuși, în mod tradițional, masa de Paște presupune și felurite preparate din carne de miel. Și pentru că de multe ori nici timpul nu este aliatul nostru, vă propun o rețetă RAPIDĂ de friptură de miel la tavă.
Mieii au carnea bogată în purine, cristale de acid uric ce se depun pe articulații sau rinichi, îngreunează digestia şi, în timp, duc la apariţia unor boli grave precum guta sau afecţiunile renale. Tocmai din acest motiv sunt preferați mieii care au o greutate de 10-15 kg (vii), întrucât carnea lor este mai puţin indigestă.
Ingrediente pentru friptură rapidă de miel la tavă – aproximativ 10 porții
- PULPĂ de MIEL (dezosată) 2kg
- ULEI: 150ml
- SARE: 10gr
- PIPER măcinat: 6gr
- CEAPĂ verde: 10buc
- USTUROI verde: 10buc
- PIPER roșu boabe: 6gr
- CIMBRU verde : 5fire
- FOI de DAFIN : 5buc
- ROȘII CHERRY: 10buc
- CONDIMENT – amestec (oregano, salvie, cimbru, rozmarin) : 20gr
- VIN alb: 500ml
- Apă pentru completare.
Timp de pregătire: 10min
Timp de prăjire: 10min
Timp de preparare la cuptor: 70min
Cum se prepară friptura rapidă de miel la tavă
Mai întâi trebuie să știți că ar fi bine să folosiți o pulpă din spate. E mai cărnoasă și are și puțină grăsime, ceea ce va adăuga un plus de gust preparatului. Trebuie dezosată și apoi porționată. Aveți grijă la această operațiune, încercați să nu tăiați carnea decât pe lungimea fibrei.
Bucățile astfel obținute trebuiesc mai întâi condimentate. Așadar, sare, piper, și condimente specifice cărnii de oaie. Eu prepar singur acest condiment folosind proporții diferite de oregano, salvie, cimbru și rozmarin. Promit să vă ofer rețeta amestecului într-un alt articol.
Presărați condiment cu generozitate și apoi ceva ulei. Carnea trebuie amestecată cu mâna pentru ca mirodeniile să poată ajunge pe toată suprafața.
Am filmat rețeta și vă invit să vedeți cum fac eu această operațiune.
Carnea trebuie prăjită intr-o tigaie cu ulei, la foc mic spre mediu, timp de 10 minute, pe toate părțile. Vom închide astfel fiecare bucată de carne păstrând aromele specifice și suculența în interiorul bucăților.
Deglasați tigaia la sfârșitul procesului de prăjire cu puțin vin.
Când toate bucățile de carne sunt prăjite, așezați-le intr-o tavă. Tocați apoi mare ceapa verde și usturoiul verde, fix ca în video-ul de mai sus și așezați-le peste carne. Este rândul crenguțelor de cibru și cimbrișor. Apoi piperul boabe și roșiile cherry. La final adăugați câteva frunze de dafin, uleiul amestecat cu vin din tigaie, restul cantității de vin (obligatoriu alb, demisec) și completați cu apă.
Acoperiți tava cu folie de aluminiu sau dacaă are un capac potrivit utilizați-l pe acela. Este momentul introducerii la cuptor. Nu va sta mult, o oră la inceput, iar cuptorul preincălziți-l la 240 de grade.
Scoateți după o oră din cuptor, verificați frăgezimea cărnii și apoi mai lăsați incă 10 minute.
Obțineți o friptură de miel la tavă in doar 80 de minute, al cărui gust vă va încânta pe voi și pe invitați, la masa de Paști. Merge bine cu o salată de sfeclă roșie și hrean. Poftă bună să aveți!