Prezint rețeta de pui Kiev în această perioadă, nu pentru a lega sfera culinară de cea politică și militară. Conflictul ce astăzi presupune invadarea Ucrainei de către Federația Rusă, îl las in seama comentatorilor politici și a decidenților.
Puiul Kiev este rusesc, franțuzesc sau american?
Este una dintre multele rețete a cărei proveniență este aprig dezbătută. Istorici culinari atribuie inventarea acestui preparat ba rușilor ba francezilor sau chiar americanilor. Și asta în timp ce denumirea este a capitalei Ucrainei de astăzi, Kiev.
O istorie susține că de născocirea acestui preparat, pui Kiev sau pui Kievskaia se leagă un restaurant din Moscova.
Francezii spun că inițial preparatul se numea “cotelettes de volaille” sau “pui suprem” și ar fi fost inventat de Nicolas Appert, producător de alimente. De acest nume se leagă dezvoltarea tehnologiei de păstrare a alimentelor în cutii de conservă.
La un secol distanță “puiul suprem” ar fi căpătat denumirea de pui Kiev in New York, din dorința patronilor de restaurante din capitala Americii de a atrage mai mulți clienți ruși bogați.
Nu știu care este adevărul însă susțin cu tărie că este un preparat ce merită degustat. De aceea iată rețeta lui, ușor reinterpretată, așa cum ea există și în meniul restaurantului meu, Bulevard din Ploiești.
Ingrediente Pui Kiev – 4 porții
- Mix de salată verde 150gr
- Roșii cherry 10buc.
- Castraveți 100gr
- Ardei multicolor 100gr
- Piept de pui ,file 0.400gr
- Condiment amestec pentru pui 10gr
- Pesmet în două texturi, normal și panco 400gr
- Făină 200gr
- Parmezan ras 50gr
- Sare 4gr
- Piper 2gr
- Aluat de prăjit( 2ouă, sare, piper, lapte 300ml, făină200gr, ulei 20ml, praf de copt 2gr)
- Maioneză 200gr
- Crutoane 100gr
- Sos vinegretă: 50ml oțet, 25ml apă, sare, piper,
Pregătire: 10min.
Preparare: 10min.
Cum fac eu puiul Kiev sau puiul Kievskaia
Evident că trebuie să avem pregătit inainte, aluatul pentru prăjit. Este o altă variantă pentrua realiza pane-uri, la fel de gustoasă dar cu o altă textură și deci cu alt gust. Ingredientele pentru aluatul de prăjit sunt descrise mai sus. Le amestecăm pe toate și obținem un amestec destul de lichid pe care îl utilizăm imediat.
Punem ceva parmezan peste bolul cu făină. Fâșiile de pui tăiate aproximativ la fel trebuiesc tăvălite prin făina cu parmezan. Apoi le scufundăm bine în aluatul pentru prăjit. Abia acum le punem in vasul în care anterior am amestecat pesmetul de două feluri. Foarte important este să acoperim bine bucățile de pui cu acest amestec de pesmet. Tehnica nu o mai descriu aici. Am vorbit despre ea când am prezentat rețeta cașcavalului pane. O aveți aici –
Dacă vă e mai simplu, acest video de mai jos, descrie fiecare pas în parte a rețetei pui Kiev sau pui Kievskaia. Vă invit să il urmăriți.
Pane-urile sunt gata așa că trecem la prăjirea lor, in baie de ulei incins in prealabil. Tineți-le incă puțin după ce se ridică la suprafață, pentru a obține o culoare aurie.
Ce a fost mai greu, a trecut! Trecem la prepararea amestecului cu care asezonăm mixul de salată. Punem peste sosul vinegretă (50ml oțet, 25ml apă, sare, piper, toate amestecate), o parte din maioneză și omogenizăm bine.
Montăm farfuria! Pe un pat de maioneză, intinsă pe fundul farfuriei, așezăm bucătele de pane-uri. Apoi punem castraveții tăiați cuburi, roșiile chery, ardeiul multicolor tăiat la fel că și castraveții și câteva bucătele de ceapă. Aeszonăm salata cu sosul descris mai sus și o așezăm peste legume. Dăm gust folosind același sos de vinegretă amestecat cu maioneză. Mai e nevoie doar de elementul crocant și folosim câteva crutoane.
Suntem gata și vă doresc să vă bucurați de acest preparat foarte gustos, pui Kiev sau pui Kievskaia!